• Oras Techirghiol!
    Pentru a trece peste da-ti click in afara ferestrei

    Esti aici: Home » Evenimente, Stiri » CONTRACT SEMNAT PENTRU REALIZAREA RETELEI DE GAZE

    A fost facut un pas extrem de important in ceea ce priveste reteaua de gaze in orasul Techirghiol. A fost semnat contractul de proiectare si executie pentru aceasta investitie pe care o asteptati de atata timp. Practic, asa cum a spus si reprezentantul societatii care a concesionat serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor in orasul Techirghiol, in iarna anului 2020 jumatate din oras va fi racordat la gaze, urmand ca in iarna lui 2021 sa fie racordata si cealalta jumatate. Proiectul are o valoare de peste 10,3 milioane de lei, fara TVA, din care contributia autoritatii locale este de peste 5,5 milioane de lei iar cea a concesionarului este de peste 4,8 milioane de lei, sume care nu includ TVA. Reteaua de gaze din orasul nostru va avea peste 41 de kilometri. „Am demarat acest proiect in anul 2017, si pana in prezent, cu sprijinul extrem de important al angajatilor Primariei si al consilierilor locali, carora doresc sa le multumesc, am rezolvat tot ceea ce a insemnat parte de documentatie si avize. Practic prin semnarea contractului de proiectare si executie intram in linie dreapta in ceea ce priveste reteaua de gaze. Profit de aceasta ocazie pentru a multumi institutiilor care ne-au sprijinit in obtinerea documentelor necesare proiectului si a avizelor aferente: Consiliul Judetean Constanta, Prefectura Constanta, Agentia de Mediu, Oficiului de Cadastru, ANRE, ENEL, RAJA. Nu in ultimul rand, as dori sa multumesc senatorului Nicolae Moga, care a facut toate demersurile astfel incat partea de legislatie care ne-a permis sa organizam licitatia sa fie adoptata cat mai repede. Cand vine vorba despre interesul unei comunitati nu trebuie sa existe culoare politica, si acest lucru a fost dovedit prin pasii care s-au facut in acest proiect. De asemenea, cred ca este absolut necesar ca dumneavoastra sa stiti ca succesul acestui proiect nu este doar al meu, ci al tuturor celor care au contribuit, astfel incat, astazi noi sa putem vorbi despre ultima etapa in realizarea retelei de distributie a gazelor naturale in Techirghiol. In final doresc sa va multumesc dumneavoastra, locuitorii orasului Techirghiol, pentru ca ati avut rabdare cu acest proiect, pe care mi l-am asumat in fata dumneavoastra in 2016, si care acum este atat de aproape de realitate.” A declarat primarul orasului Techirghiol, Iulian Constantin Soceanu.

    © 2019 Primaria Techirghiol · Stiri · Designed by INDRA SISTEMAS S.A. · Powered by INDRA SISTEMAS S.A.